Prin intermediul unui e-mail intern pe care l-au primit toți membrii comisiei, aceștia au fost îndemnați să-și ducă urgent telefoanele la departamentul IT pentru verificări amănunțite. Îngrijorările în acest sens s-au accentuat marți, după ce pe telefoanele a doi membri din comisie a fost descoperit un program spion, de supraveghere. 

Programul a fost descoperit în urma unui control de rutină pe care membrii comisiei sunt obligați să îl facă periodic. “În contextul geopolitic actual și având în vedere natura dosarelor cu care lucrează comisia pentru securitate și apărare, este nevoie de o atenție specială pentru dispozitivele membrilor din comisie”, se arată într-un comunicat al Parlamentului European.

O analiză internă realizată recent în cadrul instituției a evidențiat faptul că “securitatea cibernetică în interiorul Parlamentului European nu a îndeplinit încă standardele industriei și nu este pe deplin în linie cu nivelul real de amenințare reprezentat de hackeri sponsorizați de diferite state”.

Sursa: Politico

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday