Dacă Rishi Sunak, prim-ministrul Marii Britanii, ar fi mers luna trecută la New Delhi, în India, ar fi fost primit cu fast și ar fi încheiat un acord comercial mult-așteptat cu omologul indian, Narendra Modi, în fața presei internaționale, scrie Politico într-o analiză. După doi ani de negocieri, miniștrii și oficialii spun că guvernul indian este dispus să finalizeze discuțiile, înaintea rundelor de alegeri dintre cele două țări. Dar Rishi Sunak, aparent dornic să se diferențieze de predecesorii săi conservatori, Liz Truss și Boris Johnson, așteaptă.
În termenii actuali, înțelegerea ar fi adus puține beneficii Marii Britanii sau sectoarelor sale de servicii, care contează pentru 80% din economia țării. Un acord mai amplu și mai profund ar fi presupus ca Regatul Unit să facă o serie de compromisuri semnificative în domeniul securității sociale și al mobilității, concesii pe care Sunak ar prefera să nu le facă. Premierul, care s-a prezentat ca un om dispus să ia decizii pe termen lung, pare să fi evitat șansa de a obține o victorie pe termen scurt, în favoarea unei abordări care ar putea aduce beneficii pe termen mai lung.
Totuși, este puțin probabil ca acest lucru să conteze prea mult pentru șansele sale și ale conservatorilor, înainte de alegerile generale din acest an, notează Politico. Unul din miniștrii lui Sunak a declarat că “am putea încheia un acord și mâine, de dragul de a spune că avem ceva. Este meritul lui Sunak că nu este dispus să facă gesturi pentru a atrage capital politic, în schimbul unor înțelegeri care sunt lipsite de substanță”.
Intransigența sa a fost modelată după primele două acorduri încheiate de Marea Britanie, după ieșirea din UE, mai precis acelea încheiate cu Australia și Noua Zeelandă. Acestea vor permite țării să-și deschidă complet piețele pentru carne de vită și de miel din celelalte două state, o măsură despre care fermierii locali spun că-i va ruina.
Aceste două înțelegeri au fost negociate de fostul premier, conservatorul Boris Johnson. Criticii spun că acesta, dar și Lizz Truss, care la acea vreme era ministru al Comerțului, au făcut ca Regatul să pară slab în ochii potențialilor parteneri, o situație care trebuie acum remediată. Politico a relatat, atunci, că omologul australian a ironizat-o pe Truss pentru că și-ar fi dovedit slăbiciunea pe parcursul negocierilor. George Eustice, fost ministru al Mediului în aceeași guvernare, a spus că acordul este “un exemplu clasic de lucru făcut în mod greșit. Dacă renunți la prea mult capital, pentru a obține un acord cu o țară, nu numai că ratezi oportunitatea de a obține interese reciproce, dar îți îngrădește și capitalul de negocieri pe care-l ai în raport cu alți posibili parteneri”.
Sunak și ministrul său de Comerț par că încearcă, acum, să corecteze această situație. Cei doi se agață de discuții cu guvernul indian, infam și dificil, care a încheiat o singură înțelegere comercială în ultimul deceniu. Un fost consilier al lui Truss a declarat că abordarea lui Sunak, în ceea ce privește comerțul și relațiile internaționale, îl diferențiază clar de cei doi predecesori, Truss și Johnson: “Sunak este mai strategic, mai pragmatic și, probabil, gândește un pic mai mult pe termen lung”, a adăugat consilierul.
În ianuarie, Sunak și-a trimis consilierul economic principal la Delhi, într-o ultimă încercare de a debloca negocierile. Acordul ar putea fi reactivat, în cadrul unui potențial viitor guvern laburist, în cazul în care conservatorii vor pierde alegerile. Șeful Departamentului pentru Comerț al Laburiștilor s-a angajat să continue discuțiile și a criticat actualul guvern britanic pentru că “a promis prea multe și nu s-a ținut de ce a promis”. Deocamdată, Sunak și ministrul Comerțului arată că sunt pregătiți să nu renunțe, încheie publicația europeană.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.