“Dacă îi întrebi pe ucraineni, ei cer muniție și artilerie. Din partea daneză, am decis să ne donăm întreaga artilerie”, a declarat Mette Frederiksen, prim-ministra țării, fără a preciza exact cât înseamnă acest lucru. 

Anunțul premierului danez a fost făcut ieri, în timpul discuțiilor de la Conferința de securitate de la Munchen. Acesta vine după ce Uniunea Europeană a informat Ucraina că nu va putea să livreze decât jumătate de milion din obuzele promise, până în luna martie, iar pachetul ajutor militar pregătit de SUA nu a trecut încă de votul Congresului.

De asemenea, tot ieri, președintele Cehiei, Petr Pavel, a spus că experții săi au identificat aproximativ 800 de mii de obuze de artilerie în străinătate, care ar putea fi trimise Ucrainei în câteva săptămâni, dacă ar primi finanțări de la parteneri. În acest context a spus că Praga se va adresa SUA, Germaniei, Suediei și altor state care ar putea contribui.

“Am identificat în acest moment jumătate de milion de obuze de calibrul 155 mm și alte 300 de mii de obuze de calibru 122 mm, pe care le vom putea livra în câteva săptămâni dacă găsim rapid finanțare pentru acea activitate”, a declarat Pavel, fără a specifica din ce țări ar proveni achizițiile.

Statele UE au trimis deja în Ucraina toate obuzele de artilerie pe care le aveau disponibile, iar următorul pas ar fi fost să comande altele noi pentru a continua să susțină Kievul. Văzând că lucrurile nu se întâmplă astfel, președintele ceh a căutat o altă soluție, porpunând finanțarea în comun a achiziției a 450 de mii de obuze din afara blocului.

Planul s-a confruntat, însă, cu opoziția Franței, Greciei și a Ciprului. Parisul, pe de o parte, speră să-și dezvolte industria internă de apărare, iar Grecia și Cipru, pe de altă parte, nu doresc să cumpere arme de la producătorii turci, din cauza relațiilor tensionate cu Ankara.

Sursa: Kyiv Independent

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday