Oleksandr Sîrskîi, comandantul Armatei Ucrainene, a anunțat distrugerea a trei aeronave rusești, pe Frontul de Est. Potrivit declarației citate de Comandamentul Forțelor Armate Ucrainene, două bombardiere de vânătoare Su-34 și un avion de luptă Su-35 au fost doborâte în același timp, în estul Ucrainei. Locația exactă nu a fost dezvăluită.

Partea ucraineană nu a oferit și alte detalii, iar informația nu a putut fi confirmată din surse independente. De altfel, Kremlinul recunoaște, rareori, astfel de incidente.

Su-34 este un tip de aeronavă supersonică, multirol, una dintre cele mai avansate de acest fel din dotarea Armatei Ruse, și a intrat în serviciu în 2015. Aceasta poate fi folosită atât pentru atac tactic, cât și strategic (pe distanțe mari). Su-35 este tot o aeronavă multirol, de generație a IV-a, cu rază foarte lungă de acțiune. Potrivit calculelor Reuters, cele trei aeronave ar valora împreună 100 de milioane de dolari.

Conform unui bilanț oferit de Comandamentul Forțelor Armate Ucrainene, 332 de aeronave și 325 de elicoptere inamice au fost distruse, în cei doi ani  de război.

Foto: Ilya Oslyakov | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday