Un accident rutier între un autocar și un autoturism a avut loc vineri seară în localitatea 2 Mai din județul Constanța. Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

Din primele informații, trei persoane, care se aflau în autoturism, au fost rănite și necesită îngrijiri medicale. Poliția precizează că ele sunt conștiente și cooperante.

Au fost trimise la locul accidentului o autospecială de stingere, o descarcerare, două autospeciale pentru transport personal și victime multiple, o unitate de terapie intensivă mobilă, o ambulanță SMURD și două ambulanțe aparținând serviciului județean de ambulanță.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday