Aceasta nu este o capacitate activă care a fost folosită. Și, deși intenția Rusiei de a dezvolta această capacitate particulară este îngrijorătoare, nu a existat nicio amenințare imediată la adresa siguranței cuiva. Nu este vorba despre o armă care poate fi folosită pentru a ataca oameni sau pentru a provoca distrugeri fizice aici, pe Pământ”, a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al SUA, care nu a precizat dacă este vorba despre o armă nucleară, așa cum a relatat presa americană. 

La Moscova, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris afirmațiile oficialilor americani privind o nouă capacitate militară rusă drept “un șiretlic menit să determine Congresul american să sprijine ajutorul acordat Ucrainei”. Peskov a transmis că “este evident că Washingtonul încearcă să forțeze prin orice mijloace posibile Congresul să voteze proiectul de lege privind ajutorul acordat Ucrainei”.

Almudena Azcarate Ortega, specialist în securitate spațială la Institutul ONU pentru Cercetare în domeniul Dezarmării, a explicat că astfel de arme sunt capabile de a perturba comunicațiile prin satelit, vitale activității umane. “Ar fi practic un dispozitiv de bruiaj, care ar genera un zgomot pe aceeași frecvență radio ca și sistemul spațial sau stația terestră vizată, pentru a bloca sau a interfera cu semnalul. Daunele ar putea perturba sau ar putea întrerupe serviciile pe care un anumit satelit le oferă Pământului”, a declarat aceasta pentru Deutsche Welle.

Această armă antisatelit ar încălca un tratat internațional privind utilizarea spațiului, semnat de peste 130 de țări, inclusiv Rusia, scrie Associated Press. Casa Albă a transmis că va încerca să se implice într-un dialog direct cu Rusia legat de aceste preocupări. Chiar dacă Washingtonul a încercat să-i asigure pe americani că situația nu reprezintă o amenințare directă, John Kirby a recunoscut că este vorba despre o chestiune serioasă, “îngrijorătoare”. 

Anterior, președintele Comisiei de Informații a Camerei, Mike Turner, a declarat că a pus la dispoziția tuturor membrilor Congresului informații referitoare la o “amenințare gravă la adresa securității naționale”, pentru a fi examinate, fără a oferii alte detalii.

Surse: DW, CNN, AP

Sursa Foto: Arhcangel80889 / Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday