Inflația anuală a scăzut în Statele Unite cu -0,3% în ianuarie față de decembrie, la 3,1%. Economiștii estimau o scădere a inflației până la 2,9%, în condițiile în care indicele prețurilor de consum a fost de 3,4% în luna decembrie 2023.

În termeni lunari, indicele prețurilor de consum a fost mai mare cu +0,3% în ianuarie, peste așteptările economiștilor (+0,2%). Inflația anuală de bază, care exclude produsele cu prețuri volatile, precum energia și alimentele, a fost de 3,9%. Biroul american de statistică a precizat că majorarea ușoară din ianuarie a fost determinată de creșterea costului de întreținere a locuințelor, inclusiv al chiriei, al asigurărilor pentru autovehicule și al asistenței medicale de specialitate.

“O posibilă reducere a dobânzii de referință în luna martie este complet scoasă de pe agendă. Luna mai ar putea fi încă în joc, dacă semnalele din economie sunt pozitive”, explică specialiștii contactați de Reuters. În timp ce rata inflației a scăzut puternic de la maximul de peste 9% atins în luna iunie 2022, mulți din americani încă resimt creșterile prețurilor, scrie The Guardian. În acest context, președintele Joe Biden trebuie să convingă populația că SUA are o economie prietenoasă și funcțională dacă vrea să-și asigure un al doilea mandat la Casa Albă, atrag atenția analiștii.

Economia americană a rămas robustă în ultimii ani, adăugând milioane de locuri de muncă și sfidând previziunile de recesiune, chiar dacă Rezerva Federală a demarat o campanie agresivă de combatere a inflației. Este nevoie ca inflația anuală să continue să scadă și să se apropie de 2%, pentru a nu mai întârzia planurile Rezervei Federale de a reduce dobânzile de referință, pentru prima dată în patru ani.

Surse alternative: The Guardian, Reuters

Sursa Foto: Pla2na / Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday