Potrivit Euronews, 14 universități din Olanda (pe care nu le numește) au elaborat un program care să reducă semnificativ numărul studenților străini, în favoarea celor olandezi, și care să elimine supraaglomerarea universităților. Argumentul adus este acela că aproape o treime dintre străinii care studiază în Olanda aleg să rămână acolo după studii, ceea ce pare a fi mărit gradul de incertitudine pe piața muncii pentru cetățenii olandezi. Programul încă se află în curs de dezbatere și, dacă va fi implementat, va intra în vigoare în anul 2025 sau 2026.

Inițiativa a stârnit controverse, deoarece studenții străini aduc contribuții financiare semnificative universităților și economiei olandeze, iar o propunere în acest sens a unui candidat la alegerile de anul trecut a fost respinsă imediat de conducerile univeristăților.

Numărul studenților străini înscriși la universitățile din Olanda s-a triplat în ultimul deceniu, pe fondul ieșirii UK din UE și al migrării unei părți importante a studenților străini spre această țară.

Sursă: Euronews 

Foto: Sharifphoto | Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday