Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a reacționat la declarația făcută de Donald Trump sâmbătă seara, arătând că orice atac asupra alianței militare occidentale “va fi întâmpinat cu un răspuns unit și puternic”. Fostul președinte american, Donald Trump, a spus că “Rusia poate face ce dracu vrea” cu țările membre pe care el le percepe că nu și-ar îndeplini obligațiile financiare.

“Orice sugestie conform căreia aliații nu se vor apăra reciproc subminează întreaga noastră securitate, inclusiv pe cea a SUA, și îi expune pe soldații americani și europeni la un risc crescut. Mă aștept ca, indiferent cine câștigă alegerile prezidențiale, SUA să rămână un aliat puternic și angajat din cadrul NATO”, se arată în declarația secretarului general al Alianței.

La declarația fostului președinte al SUA, acum candidat din nou pentru aceeași funcție, au mai reacționat deja Casa Albă, ministrul polonez al Apărării, ministrul ceh de Externe, dar și ccomisarul UE pentru piața internă, Thierry Breton. Acesta din urmă a spus că liderii europeni au înțeles că UE trebuie să își intensifice separat propriile cheltuieli și capacități militare, pentru a nu mai depinde atât de mult de SUA: “Nu putem da cu banul la fiecare patru ani ca să aflăm cum va fi securitatea noastră, în funcție de cine câștigă alegerile din SUA”, a spus Breton, care s-a îndoit că dialogul relatat de Trump “cu un președinte al unei mari țări NATO” ar fi real.

De la Londra, Lordul Peter Ricketts, membru al Camerei Lorzilor și fost reprezentant permanent al UK la NATO, a scris pe X: “Trump pare să creadă că NATO este ca un country club – plătești 2% din PIB către SUA, care apoi furnizează servicii de apărare. Profund coroziv pentru încrederea dintre aliații NATO”.

Țările NATO au convenit, în 2014, după ce Rusia a anexat Crimeea, să pună capăt reducerilor de cheltuieli pe care le-au făcut după încheierea Războiului Rece, și să aloce cel puțin 2% din PIB pentru apărare până în 2024.

Începând cu 2022, NATO a raportat că șapte dintre cele 31 de țări membre NATO îndeplinesc această obligație – față de doar trei în 2014. Invazia Rusiei din 2022 a Ucrainei a stimulat cheltuieli militare suplimentare ale țărilor membre NATO, mai ales ale celor aflate în vecinătatea Ucrainei, așa cum ar fi Polonia sau România.

Surse alternative: The Guardian, ABC News

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday