În urma efectuării a 36 de percheziții domiciliare în Constanța și Năvodari, desfășurate la data de 10 februarie, polițiștii din Constanța au descoperit și ridicat 220 de baxuri, în care se aflau peste cinci milioane de comprimate și peste 51 de mii de fiole, ce conțin substanțe dopante. Valoarea acestora se ridică la aproximativ trei milioane de euro.

În perioada 2023-2024, inculpații au distribuit țigări de contrabandă și deținut sau comercializat substanțe dopante sau produse ce conțin substanțe dopante.

În urma perchezițiilor, au fost conduse la audieri 11 persoane, dintre care două au fost reținute pentru “fabricarea, producerea, experimentarea, preparea, procesarea, transformarea, oferirea, distribuirea, vânzarea, punerea în vânzare, administrarea, livrarea cu orice titlu, trimiterea ori alte operațiuni privind circulația substanțelor dopante cu grad de mare risc și a produselor care conțin substanțe dopante cu grad de mare risc, fără drept”.

Totodată, au fost descoperite aproximativ 470 de pachete de țigarete netimbrate, precum și 28 de mii de lei, 14.700 de euro, 1.500 de lire turcești, 640 de dolari și 120 de lire englezești.

Sursă: Poliția Română

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday