Purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, citat de Agerpres, a declarat că incidentul s-a petrecut la școala gimnazială Alămor din comuna Loamneș: La faţa locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială de transport personal şi victime multiple, două echipaje SMURD dintre care una cu medic şi maşina medicului de urgentă. La momentul prăbuşirii în sala de clasă se aflau patru elevi, aceştia fiind răniţi uşor. Echipajele medicale i-au evaluat, elevii au vârste cuprinse între 11 şi 15, două fete şi doi băieţi, sunt conştienţi şi acuză dureri la membrele superioare şi dureri cervicale”.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean a declarat pentru agenția de presă că o echipă a fost trimisă să verifice autorizațiile școlii.

Știre în curs de actualizare…

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday