Update: Forțele Aeriene Ucrainene informează că Rusia a lansat în această dimineață 64 de rachete de diferite tipuri și drone kamikaze. Sistemele de apărare antiaeriană, mai precizează Armata Ucrainei, au distrus 44 dintre acestea.

În primele ore ale zilei, inamicul a lansat mai multe atacuri care au vizat zone de pe teritoriul Ucrainei, folosind diferite mijloace de atac aerian, printre care drone, rachete de croazieră, rachete balistice și rachete ghidate antiaeriene“, au transmis Forțele Aeriene ale Ucrainei. Mai exact, potrivit Pravda, Rusia a folosit 20 de drone Shahed-136/131, 33 de rachete de croazieră, trei rachete Kalibr, trei rachete balistice “Iskander-M”, cinci rachete ghidate antiaeriene S-300. 

Știrea inițială:


Statul Major ucrainean a precizat că atacurile aeriene ale rușilor au început încă din timpul nopții, fiind lansate 15 drone Shahed, însă 12 dintre ele au fost interceptate și distruse. Dimineață, rușii au efectuat un alt atac aerian în timpul căruia întregul teritoriu al Ucrainei a fost sub alertă aeriană, începând cu ora 6:00.

Una dintre zonele vizate de atac a fost cea a capitalei Kiev și a împrejurimilor, unde primarul a raportat că nouă persoane au fost rănite. De asemenea, conform oficialului, resturi ale rachetelor distruse de antiaeriană au lovit două linii de înaltă tensiune și o magistrală de alimentare cu căldură, lăsând jumătate din oraș fără electricitate și încălzire. Mai multe clădiri au luat foc, inclusiv un bloc de 18 etaje. Alarma aeriană din capitală a durat aproape trei ore.

Explozii au fost auzite și în alte zone ale țării, precum în regiunile Harkov, Cerkasî și Liov. Până la această oră nu au fost raportate victime. În regiunea Nikolaev o persoană a fost ucisă și altele au fost rănite. Mai multe clădiri rezidențiale și rețelele de apă și gaze au fost avariate.

Surse: PravdaUA, Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday