Autoritățile locale au declarat în această dimineață că mai multe puncte de trecere a frontierei dintre Belgia și Olanda au fost blocate de fermierii care protestau. Fermierii au continuat să împiedice camioanele să intre sau să iasă din portul Zeebrugge, unde sunt descărcate importurile de mașini și alimente, inclusiv din Marea Britanie. Printre producătorii de automobile care trimit mașini prin Zeebruggee se numără Tesla, BMW, Mercedes, Hyundai și Volvo. Aproximativ 2.000 de camioane au fost blocate în afara portului și nu pot merge să încarce sau să descarce marfa.

Ieri, sute de tractoare au blocat centrul orașului Bruxelles, iar fermierii au aruncat cu ouă în clădirea Parlamentului European. Protestele fermierilor s-au extins în tot mai multe țări din Europa, în ultima perioadă. Aceștia au manifestat în Grecia, Germania, Portugalia, Polonia, Franța și România. Unele dintre nemulțumiri sunt specifice țărilor, precum planul Berlinului de a elimina treptat scutirile fiscale pentru motorina agricolă sau o cerință a guvernului olandez de a reduce emisiile de azot.

Dar multe dintre nemulțumiri se regăsesc pe întreg continentul. Fermierii spun că se confruntă cu presiuni pentru a scădea prețurile produselor agricole, în timp ce costurile de producție cresc, dar și cu reglementări severe, datorii, schimbări climatice și importuri din afara UE ieftine.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday