Anunțul a fost făcut ieri de Meta, care a precizat că acțiunile din clasele A și B vor avea un dividend de 50 de cenți pe acțiune. Astfel, Zuckerberg care este cofondatorul și CEO-ul Meta și care deține 13% din pachetul companiei, adică 350 de milioane de acțiuni, va primi 175 de milioane de dolari în fiecare trimestru. Pe lângă veniturile din dividende, averea lui Zuckerberg a crescut și datorită avansului acțiunilor Meta, care au s-au triplat în 2023.
Mark Zuckerberg este, conform topului întocmit de Bloomberg citat de Business Insider, a cincea cea mai bogată persoană din lume cu o avere de 142 de miliarde de dolari. Averea sa a crescut în prima lună a anului 2024 cu 11,2%, ca urmare majorării acțiunilor Meta.
Pe parcursul întregului an 2023, veniturile Meta au crescut cu 16% față de 2022, iar profitul a urcat cu 69%, până la 39 de miliarde de dolari. Rezultatele au venit după o perioadă marcată de un val de disponibilizări la nivelul companiei, în cadrul căruia au fost concediați mii de angajați.
Sursa: Business Insider
Foto: Frédéric Legrand | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.