Conform unor oficiali citați de NBC News, “această campanie va include obiective iraniene din afara Iranului”, iar răspunsul va include atât operațiuni militare, cât și cibernetice. Teheranul a avertizat că “va răspunde la orice atac asupra teritoriului sau intereselor sale”, imediat după ce președintele Joe Biden a afirmat că a decis care va fi răspunsul SUA pentru atacul cu drone asupra bazei din Iordania, în urma căruia au murit trei militari americani.

John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate de la Casa Albă, a declarat că, pe baza informațiilor obținute, SUA cred că “atacul din Iordania a fost planificat, asigurat cu resurse și facilitat de un grup-umbrelă numit Rezistența Islamică din Irak, care este format din mai multe grupări, inclusiv Kata’ib Hezbollah”

După ce, anterior, Pentagonul a învinuit Kata’ib Hezbollah pentru atacul din weekend, acum Kirby a spus că sunt mai multe grupuri responsabile pentru atacurile de până acum, dar că cel mai recent “are cu siguranță caracteristicile genului de lucruri pe care le face Kata’ib Hezbollah”

Purtătorul de cuvânt a mai spus și că SUA pregătesc un răspuns, în mai multe faze: “Vom răspunde la momentul ales de noi, după planurile noastre. Primul lucru pe care-l vedeți nu va fi și ultimul. Nu va fi singurul”. Marți, președintele Joe Biden a indicat că SUA vor da un răspuns, însă fără a intra în detalii. Șeful statului s-a limitat să spună că nu dorește “un război extins în Orientul Mijlociu. Nu asta caut”.

Deși diferitele miliții susținute de Iran au atacat de zeci de ori bazele americane din Irak sau Siria, de la declanșarea războiului dintre Israel și Hamas, incidentul din urmă cu câteva zile a fost primul în care au murit militari americani.

Surse: CNN, NBC News

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday