Procesul din Delaware durează de cinci ani. Un acționar al Tesla, Richard Tornetta, l-a acuzat pe directorul general, Elon Musk, că a beneficiat de un pachet “salarial” nejustificat de mare, stabilit de un consiliu de administrație mult prea obedient față de acesta. Negociat în 2018, salariul lui Musk nu constă în bani cash ci în opțiuni pe acțiunile Tesla (posibilitatea de a cumpăra acțiuni ale companiei la prețuri foarte reduse) ceea ce înseamnă că valoarea salariului directorului general este legată de valoarea companiei.

Judecătoarea a constatat că compensația lui Musk a fost stabilită în mod necorespunzător, justificat de “dorința companiei de a se asigura că unul dintre cei mai dinamici antreprenori din lume continuă să-și dedice atenția producătorului de vehicule electrice”. Dar, a arătat judecătoarea din Delaware, “Consiliul nu și-a pus niciodată întrebarea de 55,8 miliarde de dolari: a fost chiar necesar planul pentru ca Tesla să-l păstreze pe Musk și să-și atingă obiectivele?”

Avocații lui Tornetta au susținut că obiectivele stabilite pentru directorul general au fost mai ușor de atins decât le recunoaște compania și că proiecțiile interne au arătat că Musk se va califica rapid pentru o mare parte din condițiile impuse de pachetul său salarial. Echipa juridică a reclamantului a susținut, de asemenea, că consiliul are datoria să ofere un pachet mai mic sau să caute un alt CEO și că ar fi trebuit să-i ceară lui Musk să lucreze cu normă întreagă la Tesla, în loc să-i permită să se concentreze pe alte proiecte, așa cum ar fi Twitter, Neuralink sau SpaceX.

În 2022, Musk a cumpărat Twitter, fiind nevoit să vândă o parte din pachetul său de 25% deținut la Tesla și să gajeze restul acțiunilor. După aceste tranzacții, el a mai rămas cu 13% din acțiunile Tesla, dar a promis că va răscumpăra acțiunile. În 2018, când a fost negociat pachetul lui Musk, valoarea companiei Tesla era de doar 50 de miliarde de dolari. În 2021 aceasta a urcat pentru scurt timp la peste o mie de miliarde de dolari, iar astăzi este de sub 600 de miliarde de dolari. După decizia judecătoarei din Delaware, acțiunile companiei au scăzut cu 3%.

În iulie, consiliul de administrație al Tesla a fost de acord ca directorii companiei să returneze 735 de milioane de dolari pentru a închide un alt prces cu acționarii, care au contestat bonusurile în opțiuni pe acțiuni care le-au fost acordate după 2017.

Surse alternative: Reuters, The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday