Decizia a fost luată după ce un comitet special de investigație a constat nereguli, în timpul testărilor pentru certificarea a trei modele cu motoare diesel. Grupul auto va opri vânzarea tuturor mașinilor care folosesc motoarele cu probleme. În total zece modele utilizează motoarele afectate la nivel global, a spus Toyota, inclusiv furgoneta Hiace, SUV-ul Fortuner, vehiculul Innova și SUV-ul LX500D, vândut sub marca Lexus.

Problema a fost depistată după ce un comitet special a reluat testele care inițial fuseseră făcute în fabrica Toyota Industries. Pentru realizarea acestora din urmă compania a folosit un soft care a făcut, în mod fals, ca valorile de putere ale motoarelor să se încadreze în parametrii.

Toyota, cel mai mare producător de automobile din lume după vânzări, a avut însă și alte probleme. Anterior, a încercat să rezolve un caz legat de testele de siguranță la coliziune care au fost trucate de partenerul companiei. În cazul identificat acum, Toyota a asigurat că va lua măsurile necesare, colaborând cu autoritățile, și va repeta testele.

Koji Sato, CEO al Toyota, a declarat reporterilor că compania a vândut 36 de mii dintre modelele cu motoare afectate, în întreaga lume, în fiecare lună, ceea ce înseamnă 432 de mii de unități pe an, conform Reuters.

În Japonia, oprirea livrărilor a afectat producția din patru fabrici. O investigație în fabricile Toyota urmează să fie făcută și de ministerul Transporturilor din Japonia.

Sursa: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday