Restaurantul “La Tour d’Argent”, renumit pentru sala de mese de la etajul șase (cu vedere la catedrala Notre-Dame) și pentru preparatele cu carne de rață, nu a mai găsit sticle de vin în valoare de 1,5 milioane de euro, la cel mai recent inventar, anunță Le Parisien. Conducerea a depus plângere la poliție pentru furt.
Publicația scrie că nu există indicii de intrare în efracție, dar că reprezentanții restaurantului bănuiesc că sticlele au fost furate între ianuarie 2020 și ianuarie 2024. Printre produsele dispărute se numără soiuri de la Domaine de la Romanée-Conti (DRC), un domeniu cunoscut pentru producerea unora dintre cele mai bune și mai scumpe vinuri din lume.
Restaurantul a fost renovat în 2022 și redeschis la sfârșitul verii trecute. Ca parte a campaniei de redeschidere, restaurantul a redactat un nou meniu, care cântărește opt kilograme și care conține tot inventarul din pivnițe.
De-a lungul anilor, “La Tour d’Argent” a găzduit mai mulți șefi de stat, celebrități și membri ai familiilor regale, cum sunt Regina Elisabeta a II-a, prințul de Wales, președinții americani Theodore și Franklin Roosevelt, artiștii Charlie Chaplin, Salvador Dali și John Travolta, regizorul Steven Spielberg sau actorii Brad Pitt și Angelina Jolie. Localul a fost sursă de inspirație pentru animația Disney “Ratatouille”, din 2007, despre un șoarece care ajunge bucătar la un restaurant celebru din Paris.
Sursă: The Telegraph
Foto: Tifonimages, Juan Bautista Cofreces | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.