Agenția Spațială Japoneză (JAXA) a postat pe X că a restabilit comunicarea cu SLIM, care și-a reluat, astfel, operațiunile. Sonda a reușit să genereze energie solară, probabil datorită unei schimbări de direcție din care vine lumina solară. În postarea de pe X, a fost încărcată și o imagine captată de SLIM, cu o rocă de pe Lună. 

Sonda japoneză Smart Lander for Investigating Moon (SLIM) a aterizat pe suprafața lunară pe 20 ianuarie, dar panourile sale solare nu au putut să genereze electricitate, deoarece erau orientate în direcția greșită. Astfel, JAXA a decis oprirea sistemelor navei, cu 12% din energie rămasă, pentru a permite o posibilă recuperare a controlului.

Japonia a devenit a cincea națiune care a reușit o aselenizare ușoară, după SUA, URSS (acum Rusia), China și India. SLIM a realizat o aterizare “precisă” fără precedent, la o distanța de sub o sută de metri de ținta inițială, în apropierea ecuatorului lunar. Sonda a fost lansată în luna septembrie a anului trecut și a intrat cu succes pe o orbită lunară pe 25 decembrie. Este prima dată când Japonia plasează un explorator robot pe suprafața Lunii, dar și a treia oară când o țară reușește acest lucru, în secolul XXI.

Sursă: Deutsche Welle

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday