Petrolierul Marlin Luanda, sub pavilionul Insulelor Marshall, a fost lovit, vineri seară, de o rachetă lansată de rebelii houthi din Yemen. Operatorul Trafigura a transmis că proiectilul a provocat un incendiu la unul din rezervoare, iar echipajul a intervenit cu echipamentele de stingere pentru a încerca să controleze focul.
Oficialii americani au clarificat că nava a fost lovită de o rachetă balistică antinavă și că nu s-au înregistrat victime. Agenția pentru operațiuni comerciale maritime a Regatului Unit (UKMTO) a emis un avertisment pentru navele care urmează să tranziteze zona, cărora le-a cerut să raporteze orice activitate suspectă.
Rebelii houthi din Yemen lansează constant atacuri asupra navelor comerciale din Marea Roșie și Golful Aden, începând din luna noiembrie. Aceștia susțin că vizează numai vapoare care au legături cu Israel și că, în acest fel, își arată sprijinul pentru Hamas.
Surse alternative: BBC, Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.