Charles Michel a anunțat că își retrage candidatura pentru alegerile europene din iunie și că intenționează să își încheie mandatul actual, de președinte al Consiliului European: “Nu vreau ca controversele să distragă atenția de la esențial și să dăuneze instituției pe care o prezidez și, prin urmare, proiectului european”, a motivat acesta, într-un mesaj postat pe rețelele de socializare. 

“Alegerea mea a dat naștere unei atenții intense din partea presei și la speculații și, de asemenea, la reacții extreme – nu în cadrul Consiliului European, ci în afara acestuia – la perspectiva de a candida la alegerile europene, scurtându-mi mandatul și devansând cu câteva luni mandatul succesorului meu”, a mai menționat Michel.

Mandatul lui Michel se va încheia în luna noiembrie. În cazul în care ar fi fost ales în Parlamentul European, Michel ar fi fost obligat să demisioneze înainte de acest termen. În acest context, au apărut informații că Michel s-a răzgândit, pentru a nu exista riscul ca președinția interimară a Consiliului să fie asigurată de Viktor Orban, cel mai longeviv în funcție dintre șefii de stat și de guvern ai celor 27 de state membre UE. 

Decizia neașteptată a lui Michel apare cu aproximativ o săptămână înainte de un summit decisiv al liderilor UE, pe tema sprijinului financiar pentru Ucraina. 

Michel anunțase, în urmă cu trei săptămâni, că va candida la alegerile pentru Parlamentul European din perioada 6-9 iunie, în fruntea listei partidului belgian Mișcarea Reformistă. Euractiv notează că decizia sa inițială a fost de natură să accelereze negocierile pentru posturile de conducere ale UE, după alegerile din iunie.

Sursă: Euractiv

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday