Administratorul Agenției Spațiale a SUA a anunțat că una dintre palele Ingenuity a fost cel mai probabil avariată în timpul ultimului său zbor. În urmă cu o săptămână, NASA a anunțat că micuțul elicopter a trebuit să facă o amartizare de urgență, pentru că a pierdut contactul cu roverul Perseverance. Deși inginerii au reușit să îl găsească și să restabilească contactul chiar a doua zi, ei au ajuns la concluzia că Ingenuity nu mai poate zbura. Vor fi efectuate testele finale și vor fi recuperate imaginile rămase pe computerul de bord al elicopterului, înainte de a-l lăsa “să se odihnească definitiv”. Roverul este prea departe pentru a fotografia locul de amartizare al elicopterului împreună cu care a coborât pe suprafața Planetei Roșii, în 2021.
Inițial, misiunea elicopterului Ingenuity urma să dureze 30 de zile, proiectanții săi estimând că acesta ar putea să efectueze cinci zboruri scurte. Era primul aparat de zbor care ar fi urmat să funcționeze cu propulsie proprie pe o altă planetă. Cu toate acestea, Ingenuity a efectuat 72 de zboruri și a continuat să funcționeze aproape trei ani, de 14 ori mai mult decât era planificat.
Ingenuity are doar 121 de centimetri și cântărește 1,8 kilograme, fiind propulsat de un motor electric alimentat de baterii solare. În cei trei ani de funcționare, el a zburat timp de 2 ore, 8 minute și 48 sec, la o înălțime maximă de 24 de metri, acoperind o distanță de 17 km.
Sursă: NASA
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.