Europe Autonews explică faptul că noile autovehicule electrice vor fi construite pe o platformă diferită față de restul competitorilor de pe piață. Neue Klasse va avea o arhitectură electrică dedicată de 800 de volți, în centrul căreia se află o baterie de înaltă tensiune care nu mai este însă compactă, ci va fi integrată în caroseria vehiculului, pentru a reduce greutatea și costurile de asamblare. 

De asemenea, cea de-a șasea generație a tehnologiei eDrive va debuta pe aceste modele. Noul sistem este mai ușor, mai compact și cu peste 40% mai rentabil decât versiunile din prezent. Consumul de energie, mai scrie presa de specialitate, este așteptat să fie cu până la un sfert mai mic decât al versiunii actuale.

Primul vehicul din noua gamă, SUV-ul iX3, va fi lansat la sfârșitul anului 2025 și va fi construit la fabrica BMW din Ungaria. O versiune mai mare a aceluiași model va fi construită în China. În 2026, BMW va începe producția unui sedan, similar ca dimensiuni cu Seria 3, la uzina din Munchen. Ulterior, modelul va fi produs și în Mexic și China. Modelul iX4, un sedan în stil coupe, este de asemenea așteptat în 2026, iar varianta break a mașinii va fi probabil lansată în 2027. Cel de-al șaselea model este un SUV compact, așteptat să înlocuiască iX1.

BMW speră că noile sale vehicule se vor bucura de același debut pe piață precum modelul i3, considerat la vremea când a fost lansat cel mai avansat automobil din lume. Modelul, primul autovehicul complet electric al BMW produs în masă, era bazat pe un concept, cu materiale noi, produs într-o altă manieră și avea un design bazat pe sustenabilitate. 

La începutul lunii septembrie 2023, BMW a prezentat Vision Neue Klasse, conceptul despre care spunea că va sta la baza viitoarelor modele produse începând din 2025. Producătorul auto german preciza atunci că noua gamă EV ar urma să aibă o autonomie mai mare cu până la 30%.

Sursa: Europe Autonews

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday