Instanța Supremă a Germaniei a hotărât interzicerea finanțării electorale în următorii șase ani pentru Die Heimat (“Patria”), un mic partid de extremă dreapta, dar foarte cunoscut în viața politică. Judecătorii au argumentat că formațiunea reprezintă o amenințare la adresa ordinii democratice de bază din țară.
Parlamentul și guvernul au încercat, în 2003 și 2017, să scoată partidul în afara legii, dar au eșuat. Decizia de astăzi este una “istorică”, scrie Financial Times. Ea lasă loc pentru a vedea dacă Constituția permite limitarea activităților partidelor politice și a membrilor aleși în mod democratic, dacă acestea sunt considerate a fi suficient de periculoase.
Publicația amintește că, în ultima săptămână, sute de mii de oameni au ieșit în stradă pentru a demonstra împotriva AfD, un partid populist antiimigrație, foarte popular în sondaje, mai ales în estul țării. Apelurile pentru interzicerea acestei formațiuni s-au amplificat, după ce a fost dezvăluită o întâlnire a unora dintre membrii săi, în noiembrie, cu reprezentanți ai grupurilor neonaziste, la care s-a discutat despre deportarea în masă a imigranților.
Pentru că interzicerea completă a unui partid politic se dovedește aproape imposibilă, decizia de astăzi deschide posibilitatea unor sancțiuni împotriva AfD, care ar reprezenta un pas înainte, au remarcat ministrul german de Interne și prim-ministrul landului Bavaria.
Sursă: Financial Times
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.