Specialiștii de la Universitatea din Gothenburg au descoperit că măsurarea nivelului unei proteine numite p-tau217 din sânge ar putea fi la fel de eficientă ca metodele invazive, cum sunt puncțiile lombare (procedeu medical în care se extrage lichid cefalorahidian dintr-o zonă a coloanei vertebrale), pentru a detecta semnele bolii Alzheimer.

Proteina este un indicator de boală la nivelul creierului, iar prezența ei crește atunci când sunt atacați neuronii. Acest lucru se poate întâmpla cu până la 15 ani înainte de debutul primelor simptome de uitare. Experții consideră că noul test de sânge, “rapid și ieftin”, ar putea deveni unul de rutină, precum testele de monitorizare a colesterolului.

Cercetătorii au analizat datele a aproximativ 800 de persoane în vârstă de 50, 60 și 70 de ani, iar rezultatele au fost ulterior clasificate în trei categorii: probabil, improbabil sau cu risc intermediar să dezvolte Alzheimer, iar rezultatele au avut o acuratețe de peste 95%. Noile descoperiri au potențialul de a “revoluționa” diagnosticarea persoanelor cu suspiciune de Alzheimer și ar putea face ca aceste investigații să poată fi făcute de toate persoanele peste o anumită vârstă, cu rol de prevenție.

Cercetătorii de la University College London explică: “Toți cei care au peste 50 de ani ar putea fi supuși unui control de rutină la fiecare câțiva ani, în același mod în care sunt supuși acum unui screening pentru detectarea colesterolui ridicat. Este posibil ca tratamentele disponibile în prezent pentru boala Alzheimer să funcționeze mai bine în cazul celor diagnosticați din timp. Cu toate acestea, adevărata speranță este că pot fi dezvoltate și tratamente mai bune. Combinația dintre un simplu test de depistare și un tratament eficient pentru boala Alzheimer ar avea un impact dramatic pentru indivizi și pentru societate.”

Urmează ca această nouă metodă să fie analizată și aprobată de organismele internaționale din domeniul medical, iar mai multe companii farmaceutice ar putea începe să producă testele în curând.

Surse alternative: Telegraph, Sky News

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday