UPDATE ora 15:20. Trei surse au declarat pentru agenția Reuters că Israelul a lansat un atac aerian asupra unui autoturism în care se aflau doi membrii ai grupării Hamas, în sudul Libanului. Cei doi și-au pierdut viața, conform surselor.

Știrea în formă inițială. Potrivit presei siriene de stat, o clădire cu patru etaje din cartierul Mazzeh al capitalei Damasc a fost vizată de un atac israelian. Reuters relatează că este vorba despre o bază a Gărzii Revoluționare (IRGC), care sprijină guvernul lui Bashar al-Assad. Clădirea ar fi fost distrusă complet cu rachete de înaltă precizie.

IRGC a transmis că patru dintre “consilierii săi militari” au fost uciși, acuzând Israelul că se află în spatele atacului. “Șeful informațiilor Gărzii Revoluționare din Siria, adjunctul său și alți doi membri ai gărzii au fost uciși în atacul Israelului asupra Siriei“, a relatat și agenția iraniană de știri.

Israelul își recunoaște rareori acțiunile din Siria, dar a transmis că vizează bazele grupărilor aliate Iranului, cum ar fi Hezbollah-ul din Liban, care a trimis mii de luptători să sprijine forțele președintelui sirian Bashar al-Assad. Israelul nu a oferit, până la această oră, niciun punct de vedere despre evenimentele de azi.

Atacul de sâmbătă vine pe fondul tensiunilor tot mai mari din regiune și al ofensivei israeliene din Gaza. Luna trecută, un general iranian (Sayyed Razi Mousavi), consilier IRGC în Siria, a fost ucis într-un atac aerian israelian asupra unei suburbii a Damascului.

Surse alternative: France24, Al Jazeera

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday