Guvernul admite că România a fost acționată în instanță de Pfizer și BioNTech, pentru nerespectarea angajamentelor privind comenzile de doze de vaccin anti-Covid. Spune însă că nu a semnat memorandumul și nu a recepționat dozele reclamate.

Pfizer și BioNTech au confirmat pentru News.ro că au luat decizia de a declanșa proceduri oficiale împotriva României, ”pentru a o determina să îşi respecte angajamentele asumate pentru comenzile de vaccinuri pentru COVID-19 plasate de Guvern, ca parte a contractului de aprovizionare a Uniunii Europene, semnat în mai 2021”. Conform Hotnews.ro, este vorba de 28 milioane de doze în valoare de circa 550 milioane de euro.

Ulterior, purtătorul de cuvânt al guvernului a recunoscut că România a fost acționată în instanță de compania farmaceutică, iar un prim termen urmează că aibă loc în a doua parte a lunii februarie. ”Da, este o speţă care nu a făcut astăzi obiectul şedinţei de Guvern, dar m-am documentat un pic pe această temă. Din câte ştiu, a venit o notificare de deschidere a acestui litigiu de către compania farmaceutică, cred că în ultimele zile din decembrie anul trecut. Există, dacă, din nou citez din memorie, undeva în a treia parte, în ultima parte a lunii februarie, un prim termen. România va fi, evident, reprezentată la acest proces, dar este vorba despre faptul că România a estimat un necesar pandemic pentru doze de vaccin, însă amendamentul la care compania farmaceutică face referire nu a fost semnat de către Ministerul Sănătăţii şi, în consecinţă, nici nu s-a putut face vreo plată, pentru că nu există acele doze încasate de către statul român şi, de asemenea, cred că într-o situaţie similară se află şi alte ţări, central şi est-europene”, a precizat acesta.

Reamintim că achiziția de vaccinuri anti-Covid în timpul pandemiei face obiectul unui dosar al DNA. Fostul prim-ministru, Florin Cîțu, precum și foștii miniștri ai Sănătății, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, sunt cercetați într-un dosar privind achiziția unui număr prea mare de vaccinuri anti-Covid, în timpul pandemiei. Procurorii susțin că acest lucru a provocat statului un prejudiciu de peste un miliard de euro.

Folosim cookies