Guvernul elvețian a transmis o informare de presă conform căreia, “la cererea președintelui ucrainean, Elveția a fost de acord să găzduiască un summit privind formula de pace. Alte detalii sunt acum în curs de elaborare”. Reuters amintește că țara din centrul Europei are o istorie de neutralitate și a jucat, de multe ori, un rol de mediator între părțile aflate în conflict.
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a afirmat, la rândul său: “Ne așteptăm ca toate țările care ne respectă suveranitatea și integritatea teritorială să participe la summitul pentru pace, așa că puteți trage singuri concluzii în ceea ce privește invitații. Am dori ca și partea de sud a globului să participe, este important pentru noi să arătăm că întreaga lume este împotriva agresiunii Rusiei și că dorește o pace justă”.
Nici Zelenski, nici omologul elvețian nu au oferit detalii despre data sau locația exactă a summitului, și s-au limitat să spună că organizarea va începe de marți.
Zelenski se află în Elveția cu ocazia Forumului Economic Mondial de la Davos. Printre demnitarii cu care s-ar putea întâlni, se numără premierul chinez, Li Qiang. În legătură cu Beijingul, președintele ucrainean a declarat că “ne-ar plăcea foarte mult să se implice în formula noastră de pace și să participe la summit. Dar nu totul depinde de dorințele noastre”.
Formula de pace la care s-a referit Volodimir Zelenski a fost anunțată pentru prima dată la summitul G20 din luna noiembrie. Ea prevede, printre altele, restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei, retragerea trupelor rusești și încetarea tuturor ostilităților, percum și eliberarea tuturor prizonierilor și deținuților. Kremlinul a respins discuțiile de la Davos privind propunerile de pace, pentru că Rusia nu a fost parte a discuțiilor.
Sursa: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.