Purtătorul de cuvânt al companiei aeriene a precizat că aeronava efectua un zbor intern către orașul Toyama, dar a fost obligat să se întoarcă pe aeroportul Sapporo-New Chitose, de unde plecase, după ce echipajul a observat o fisură în cel mai exterior strat de sticlă (al patrulea) a ferestrei cabinei de pilotaj. 

Toți cei 59 de pasageri și cei șase membri ai echipajului de zbor au ajuns în siguranță pe aeroportul Sapporo-News Chitose. Oficialul companiei All Nippon Airways a mai precizat că “fisura nu a afectat controlul sau presurizarea zborului”.

Aceste lucruri se mai întâmplă uneori, este posibil ca ceva să fi lovit fereastra, de exemplu, o pasăre, nu este ceva nemaiauzit. S-ar putea, de asemenea, să apară ocazional fisuri din cauza uzurii, dar acest lucru este foarte rar”, a declarat pentru BBC John Strickland, expert în aviație. Un alt expert a precizat că, deși fisura nu prezenta un risc, ar fi putut cauza un dezastru în cazul în care geamul ar fi rămas așa pentru prea mult timp.

Incidentul are loc în contextul în care compania Boeing este acum investigată după incidentul din SUA, în care ușa unui avion Boeing 737 Max 9 s-a desprins în timpul zborului, iar ulterior s-a dovedit că numeroase aeronave aveau șuruburi slăbite.

Surse: Reuters, BBC

Sursa Foto: Arenaphotouk / Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday