Potrivit Biroului Federal pentru Migrație și Refugiați, în jur de 352 de mii de persoane au depus cereri de azil în 2023, cel mai mare număr din 2016, când au fost depuse peste 722 de mii de cereri. Anul trecut, 329 de mii de persoane au depus cereri pentru prima dată, în creștere cu 51% față de numărul din 2022.

Cele mai multe dintre cererile din 2023 au provenit de la persoane din Siria (104.561), Turcia (62.624) și Afganistan (53.282). Deutsche Welle scrie că majoritatea sirienilor și afganilor, ale căror țări sunt afectate de conflicte și încălcări ale drepturilor omului, au primit dreptul de azil, spre deosebire de cazul turcilor care au primit o decizie pozitivă în doar 13% din cazuri. De asemenea, din cauza războiului din Ucraina, peste un milion de ucraineni s-au refugiat în Germania, fără însă a fi incluși pe listele solicitanților de azil.

Ministrul german de Interne, Nancy Faeser, a declarat că numărul persoanelor trimise înapoi în țările de origine în 2023 a fost cu un sfert mai mare decât în 2022 și că parlamentul va adopta în curând un pachet de legi care să faciliteze și să accelereze trimiterea imigranților înapoi în țările de proveniență.

În ciuda acestei poziții, celelalte partide spun că guvernul nu abordează eficient criza migranților. Concret, politicienii cred că în loc să ia măsuri eficiente partidul aflat la guvernare facilitează obținerea cetățeniei și încurajează imigrația ilegală.

Sursa: Deutsche Welle

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday