Charles Michel a declarat, pentru mai multe agenții de presă belgiene, că va participa la alegerile parlamentare din iunie și că este dispus să renunțe la mandatul său de președinte al Consiliului European, care ar fi trebuit să se termine în noiembrie.

Liderii UE vor fi astfel nevoiți să găsească rapid un înlocuitor pentru Charles Michel, care să lucreze în continuare pentru facilitarea coeziunii și a consensului în cadrul Consiliului European, într-un moment în care președinția rotativă de șase luni a Uniunii Europene urmează să fie preluată de Ungaria lui Viktor Orban. 

Concret, dacă nu s-ar găsi un înlocuitor, premierul ungar ar conduce întrunirile Consiliului European. Politico comentează că un astfel de scenariu se dorește cu disperare să fie evitat de toți ceilalți 26 de lideri ai uniunii, având în vedere tensiunile înregistrate în ultima perioadă cu premierul maghiar, în special pe tema ajutorului acordat Ucrainei.

Este pentru prima dată când un președinte în exercițiu al Consiliului European candidează la alegerile parlamentare și, chiar dacă mișcarea lui Charles Michel este legală, ea generează presiuni suplimentare asupra liderilor UE. În mod normal, reprezentanții statelor au câteva luni la dispoziție pentru a stabili noul consiliu după alegerile parlamentare, astfel încât viziunile promovate de cele două instituții să fie similare și să se poată asigura o colaborare eficientă.

După alegerile europarlamentare din perioada 6-9 iunie, care se vor desfășura în toate cele 27 de țări membre, liderii europeni au programate două întâlniri, în cadrul Consiliului European, pe 17 iunie și pe 27-28 iunie. În cadrul acestora, probabil, vor încerca să ajungă la un acord cu privire la înlocuirea lui Charles Michel. De altfel, anunțul actualului președinte al Consiliului European vine cu scurt timp înainte ca Belgia, care deține în acest moment președinția rotativă, să clarifice cine va exercita această responsabilitate în iunie, când vor avea loc și alegeri naționale.

Analiză integrală Politico

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday