Curtea Supremă nu și-a motivat decizia, iar presa americană remarcă faptul că aceasta este o victorie pentru Donald Trump, ai cărui avocați încearcă în mod constant să amâne cauzele penale ale acestuia, fie pentru a le împinge în timpul campaniei electorale și a face din procesele sale o platformă electorală, fie pentru a amâna sentințele până după alegerile din noiembrie 2024. Dacă va redeveni președinte, Trump va beneficia din nou de imunitate, iar procesele se vor opri.

NY Times scrie că “nu este clar ce va însemna lipsa unei decizii a instanței supreme pentru procesul privind insitigarea la insurecție, care este programat să înceapă pe 4 martie, dar aceasta face mai probabilă amânarea lui”. O decizie privind imunitatea lui Trump, care pe 6 ianuarie 2021 încă era președinte, va fi luată totuși, în procedură de urgență, de o curte federală de apel, dar cazul va reveni apoi la Curtea Supremă, în următoarele săptămâni sau luni.

Procurorul special Jack Smith ceruse Curții Supreme o pronunțare rapidă, pentru a evita întârzierea procesului, arătând că speța “prezintă o întrebare fundamentală pentru democrația noastră: un fost președinte este absolut imun la urmărirea penală federală pentru crime comise în timpul mandatului? (…) Acuzațiile de acum sunt de cea mai mare gravitate. Acest caz implică – pentru prima dată în istoria națiunii noastre – acuzații penale împotriva unui fost președinte pe baza acțiunilor sale în timpul mandatului”, a arătat procurorul special.

Judecătorul de la instanța federală a respins deja pretențiile lui Trump cum că acesta avea “imunitate absolută”, dar a suspendat procesul până la o pronunțare a Curții de Apel din districtul Columbia, care va începe audierile pe 9 ianuarie 2024.

Sursă: NY Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday