Președintele ucrainean a susținut o conferință de presă, timp de două ore, în care a discutat despre principalele evenimente din acest an care au vizat Ucraina, precum și despre evoluția războiului cu Rusia și viitorul acestuia. Volodimir Zelenski a început cu o referire la procesul de aderare a Ucrainei la UE. Pe un ecran din spatele său era proiectat steagul blocului comunitar, iar el a afirmat că “Ucraina va fi următoarea stea de pe acest drapel”.
Președintele a spus că, în discuțiile cu oficialii militari, a fost ridicată problema deficitului de personal pentru contraofensiva ucraineană. Potrivit declarațiilor, Cartierul General Militar a sugerat că țara ar trebui să mobilizeze încă 400 de mii – 450 de mii de oameni: “Este un număr semnificativ și ar trebui să existe mai multe argumente pentru a susține mobilizarea”.
Referitor la ajutoarele militare acordate de UE și SUA, Zelenski se declară încrezător că acestea vor continua, în ciuda faptului că, în SUA, pachetul este blocat în Congres, iar în UE, s-a lovit de opoziția Ungariei. Președintele a mai transmis că “nimeni nu poate ști cât va dura acest război, nici măcar comandanții și partenerii noștrii din Occident. Ceea ce știu este că sunt mulți ca mine, milioane, care nu sunt gata să renunțe. Nu suntem pregătiți să renunțăm la țara noastră”.
În același timp, Zelenski a mai spus că războiul dintre Israel și Hamas distrage atenția comunității internaționale de la războiul din Ucraina, ceea ce are un impact negativ asupra sprijinului oferit de aliați. În plus, liderul de la Kiev s-a ferit să comenteze zvonurile potrivit cărora relația sa cu comandantul-șef al Forțelor Armate Ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, s-a răcit considerabil. Președintele s-a limitat să spună că are o relație de lucru bună și că a fi șeful armatei este “o mare onoare”.
Surse alternative: Sky News, BBC
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.