În timp ce Vucic și-a proclamat victoria și a pretins că va avea majortate absolută, un sondaj Ipsos/CeSID a prognozat că partidul său, SNS, de dreapta naționalist, a obținut 46,2% din voturi, în timp ce alianța opoziției de centru-stânga SPN (Serbia împotriva violenței) urmează să ocupe locul al doilea cu 23,2%.
SNS este pe primul loc și la alegerile locale de la Belgrad, cu 38,6% din voturi, în timp ce opoziția a adunat 35% din voturi. Cu o populație de 1,4 milioane de locuitori, Belgradul reprezintă aproximativ un sfert din electoratul Serbiei.
CeSID și IPSOS au raportat o serie de nereguli la vot, inclusiv aducerea organizată a alegătorilor la secțiile de votare, fotografierea buletinelor de vot și erori de procedură. Serbia împotriva violenței a acuzat partidul de guvernământ de fraudă electorală.
Președintele Vucic a dizolvat parlamentul și a convocat alegeri anticipate, invocând valul de violențe din Serbia, dar aceasta este deja o practică obișnuită, fiind a șaptea oară când partidul aflat la putere în Serbia convoacă alegeri anticipate fără a avea un motiv întemeiat.
Pe lângă incidentele de violențe în școli, care au șocat opinia publică din Serbia, guvernul lui Vucic s-a confruntat în acest an și cu o serie de tensiuni cu Kosovo, unde, în septembrie, un grup înarmat a luat cu asalt un sat și s-a baricadat într-o biserică. Autoritățile kosovare au spus că acesta ar fi fost pregătit de Serbia, iar apoi mii de oameni au ieșit în stradă pentru a cere demisiile lui Vucic și ale guvernului.
Vucic și partidul său au aplicat, de-a lungul timpului, o serie de măsuri care au dus la scăderea ratei șomajului și modernizarea infrastructurii. Instituțiile UE au criticat însă constant deficiențele democrației sârbe, Vucic preferând să adune întreaga putere de decizie în jurul său.
Sursa: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.