“Va fi pace când ne vom atinge obiectivele. Acestea nu s-au schimbat. Vă reamintesc despre ce am vorbit atunci: denazificarea Ucrainei, demilitarizarea ei și statutul său neutru,” a spus Vladimir Putin. Declarația a fost făcută în cadrul conferinței publice anuale pe care liderul de la Kremlin o organizează, în cadrul căreia răspunde la întrebări din partea cetățenilor și a jurnaliștilor. Conferința de anul trecut a fost anulată. 

Președintele rus a subliniat că, în ceea ce privește demilitarizarea, există două modalități prin care aceasta poate fi realizată: pe cale pașnică sau cu forța. Putin a mai spus că, după mobilizarea parțială de anul trecut, au fost chemați în serviciu 300 de mii de oameni, iar alți 486 de mii s-au alăturat, ca parte a programului de înscriere voluntară.

Un reporter l-a întrebat despre situația din zona de est a râului Nipru, unde ucrainenii și-au consolidat pozițiile. Putin a minimizat succesul militar al ucrainenilor, spunând că retragerea trupelor ruse a fost de doar câțiva metri și a avut scopul de a salva viețile soldaților. În acest context a susținut că ucrainenii nu fac nimic altceva decât “să cerșească ajutorul occidental”. Despre SUA a spus că sunt o țară importantă, însă imperialistă, și că este dispus să reia relațiile atunci când va fi posibil.

Vladimir Putin a vorbit și despre situația economică a Rusiei, dar pe scurt. A menționat că creșterea economică se preconizează să ajungă, până la finalul anului, la 3,5%. Despre inflație a comentat că “din păcate a crescut” urmând să ajungă până la 7,5% sau chiar 8%. A asigurat însă că statul ia toate măsurile necesare și a apreciat că, pentru o perioadă de război, aceasta este totuși într-o situație bună.

Surse alternative: BBC, Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday