DNA anunță că a început urmărirea penală față de 15 persoane, în urma perchezițiilor de la Spitalul Județean Botoșani, Consiliul Județean Botoșani și alte locații de pe raza județului. Au fost reținuți zece angajați ai unității medicale: managerul, directorul de îngrijiri, medicul-șef ATI, medicul-șef al Secției de Medicină Internă Săveni, șeful Serviciului Administrativ, un economistul Compartimentului de Evaluare, un registrator-medical, un economist la biroul de Salarizare, un referent în cadrul Serviciului de Management al Calității și un asistent medical-șef din cadrul secției ATI.

A mai fost reținut administratorul unei societăți comerciale (nenumită), iar patru medici au fost plasați sub control judiciar. Cei 15 sunt acuzați de luare de mită, trafic de influență și folosirea de informații nedestinate publicului, pentru a obține foloase. DNA are dovezi că în ultimii cinci ani, au fost fraudate mai multe concursuri de angajare și promovare în funcție, iar persoanele sus-numite, au cerut și au primit bani de la diverse persoane, inclusiv de la personal medical.

Inculpații au primit bijuterii și sume de bani cuprinse între 8.000 și 15 mii de euro pentru un post de asistent medical, și sume între 2.000 și 5.000 de euro pentru poziții ca îngrijitor, brancardier sau spălătoreasă: “Ca o precizare, în anul 2019, <<costul>> pentru ocuparea unui post de asistent ar fi fost de 8.000 de euro, în 2022 a crescut la 10 mii de euro, iar în 2023 a ajuns la 15 mii de euro”, potrivit comunicatului.

De asemenea, aceștia ar mai fi primite bijuterii din aur și ceasuri de lux pentru promovarea pe posturi de medic specialist, transfer de personal de la alte spitale și aprobarea scoaterii la concurs a unor posturi. Până acum, DNA a identificat 65 de mii de euro – sume de bani cu titlu de mită.

Comunicatul integral al DNA

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday