STRINDA photo

Armata americană a anunțat că tancul petro-chimic Strinda, sub pavilion norvegian, a fost lovit de o rachetă de croazieră antinavă, la miezul nopții, într-un moment în care se afla la 111 kilometri nord de strâmtoarea Bab-el-Mandeb. Strinda a raportat pagube și un incendiu la bord, dar nimeni nu este rănit.

US Navy precizează că niciuna dintre navele sale nu s-a aflat în proximitatea tancului norvegian în momentul atacului, dar distrugătorul USS Mason a răspuns apelul de ajutor și oferă asistență.

Potrivit DW, nava încărcase ulei vegetal și biocombustibili în Malaezia și se afla în drum spre Canalul Suez, dar nu este clar dacă avea ca destinație Israelul sau dacă are vreo legătură cu acesta. Houthii au intensificat atacurile asupra navelor ce traversează Golful Aden și strâmtoarea Bab-el-Mandeb spre Marea Roșie și Mediterană, o rută vitală pentru comerțul european.

Sâmbătă, rebelii, care sunt susținuți și înarmați de Iran, au promis că vor ataca toate navele care se îndreaptă spre Israel, indiferent de naționalitatea lor.

Surse: Reuters, DW

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday