Comandamentul Forțelor de Operațiuni Speciale ale Ucrainei a anunțat distrugerea postului de comandă și de observare al Armatei Ruse din raionul Oleșkî, situat pe malul stâng al Niprului, în partea ocupată a regiunii Herson.

“În timpul operațiunilor de recunoaștere, operatorii uneia dintre unitățile Forțelor Speciale au stabilit locația postului. (…) Cu ajutorul dronelor, postul de comandă a fost complet distrus”, se arată în postarea de pe Telegram, care însoțește un videoclip din timpul operațiunii.

Militarii ruși au lansat, în jurul orei 4 a acestei dimineți, opt rachete balistice asupra Kievului. Forțele Aeriene Ucrainene au precizat că apărarea antiaeriană a doborât proiectilele, dar bucăți din acestea au spart geamurile unor clădiri. Din această cauză, patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Agenția Reuters observă că acesta a fost primul atac major cu rachete balistice, în ultimele luni, rachete care sunt mai greu de doborât și ating viteze mai mari decât dronele sau rachetele de croazieră. 

Surse alternative: Pravda UA, Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday