Potrivit autorităților italiene, incendiul a izbucnit vineri seara, cu puțin timp înainte de ora 23.00 și a fost stins în această dimineață. Până acum, trei persoane au decedat, iar un al patrulea cadavru a fost găsit în morga spitalului, dar presa italiană scrie că persoana a decedat înainte ca incendiul să izbucnească.

Pompierii au evacuat aproximativ două sute de persoane, între care o femeie însărcinată și mai mulți copii, iar pacienții în stare gravă au fost transferați la alte unități medicale. Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele izbucnirii incendiului. 

Orașul Tivoli, aflat la aproximativ 35 de kilometri nord-est de capitala Roma, este o destinație turistică populară, cunoscută în special pentru siturile arheologice VIlla d’Este și Villa Adriana, ambele incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Sursa: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday