Potrivit unei analize a Financial Times, traderii cred că Banca Centrală Europeană va fi printre primele bănci centrale mari care se vor grăbi să reducă dobânzile, anul viitor, deoarece acestea au ajuns la un nivel de la care inflația nu mai poate scădea fără a induce recesiune. Din 2022 și până acum, dobânda de refinanțare a BCE a urcat de la 0,5% la 4,5%, ultima majorare fiind decisă în septembrie 2023.
Consiliul BCE urmează să se reunească săptămâna viitoare, iar majoritatea economiștilor se așteaptă ca aceasta să își reducă previziunile atât pentru creșterea economică a Zonei Euro, cât și pentru inflație, care în noiembrie a coborât la 2,4%.
Piețele se așteaptă ca prima tăiere de dobândă să aibă loc până în martie 2024, urmând ca, până la finalul anului viitor, Banca Centrală Europeană să reducă dobânzile cu 1,5%. O astfel de politică poate avea legătură și cu evoluția negativă a economiei germane.
Totuși, mai observă FT, scăderea inflației a fost puternic influențată de reducerea tarifelor la energie, dar inflația de bază, care exclude energia și alimentele, rămâne la 3,6%, mult peste ținta de 2% a BCE.
În timpul pandemiei, Banca Centrală Europeană nu s-a grăbit să majoreze dobânzile, fiind devansată de Rezerva Federală americană cu circa patru luni. Ca urmare, vârful inflației a fost atins mai târziu în Europa, iar stimulentele economice aprobate de Uniunea Europeană nu au reușit decât să țină Zona Euro într-o stagnare economică, în timp ce economia SUA crește puternic în acest an.
Sursa: Financial Times
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.