La parada din acest an participă aproximativ 2.400 de militari și specialişti români şi peste 150 de mijloace tehnice. Alături de ei, vor defila și aproximativ 250 de militari străini din Belgia, Franța, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Spania, Statele Unite ale Americii, Țările de Jos și militarii din statele aliate contributoare la structurile NATO. Aceștia vor fi prezenți cu 23 de mijloace tehnice, inclusiv aeronave de luptă din Țările de Jos, Turcia și Germania.

Conform desfășuratorului transmis de Ministerul Apărării Naționale, parada va fi deschisă de survolul deasupra Arcului de Triumf. Vor defila apoi detașamentele terestre, care vor prezenta Drapelul Statului Major al Apărării, fiind urmat de Purtătorii Steagurilor de identificare din structurile participante în teatrele de operații.

Un element de noutate de la parada militară de anul acesta îl reprezintă vehiculele de luptă JLTV (Joint Light Tactical Vehicle). Au intrat în dotarea Forțelor pentru Operații Speciale în anul 2023. Datorită blindajului extrem de rezistent, vehiculele pot duce acțiuni de luptă în cele mai ostile condiții. Asigură protecție împotriva dispozitivelor explozive improvizate, armamentului de infanterie și loviturilor aruncătoarelor de grenade. 

De asemenea, vor fi prezente și lansatoarele HIMARS, dar și LAROM. Puterea de foc, bătaia, mobilitatea și efectul la țintă ale sistemului de rachete LAROM asigură un grad înalt de adaptabilitate în tot spectrul de operații militare. Instalația de lansare LAROM este un mijloc autopropulsat de sprijin prin foc, capabil să lovească o gamă largă de ținte, dispuse în adâncimea dispozitivului inamic, utilizând două tipuri de muniție explozive, cu bătaie maximă de 20, respectiv 45 km. Sistemul are capabilitatea de a-și actualiza, în permanență, poziția și coordonatele prin intermediul GPS pe timpul deplasării.

Vor fi prezentate și lansatorul și recuperatorul de drone și două aeronave Scan Eagle, tractate de autovehicule Humvee. În Piața Arcului de Triumf, vor intra și vehicule blindate, printre care PIRANHA V, de diverse tipuri, cu aruncătoare de calibru 120 mm, pentru cercetare chimică, bacteriologică, radiologică și nucleară, dar și pentru evaluare medicală.

Pe lângă acestea, vor mai defila și tancurile TR-85 M1 Bizon, LECLERC, complexele antiaeriene GEPARD și sisteme PATRIOT, acest regiment împlinind chiar azi 5 ani de la înființare, și un convoi de tehnică HAWK, format din autospeciale de transport rachete. Sistemul HAWK dispune de un sistem de comandă-control de ultimă generaţie, are o mobilitate mare în câmpul tactic, “precum şi o putere de foc redutabilă”, explică MApN.

După încheierea ceremoniei, publicul din Piața Arcului de Triumf va putea vizita standurile expoziţionale cu tehnică militară, amplasate în zonă până la ora 14:00.

Foto: Inquam Photos / Daniel Stoenciu; George Călin

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday