Ministrul de Interne Gérald Darmanin a declarat că va solicita instanțelor de judecată să dizolve un grup neonazist din Paris, cunoscut sub numele de Divizia Martel (numită după Charles Martel, care în secolul al VII-lea a luptat cu invadatorii arabi în Europa), precum și alte două grupări de extremă dreaptă. Demersul vine după ce un adolescent de 16 ani, pe nume Thomas, a fost ucis într-o încăierare care a degenerat, în timpul unui festival în orașul Crépol, la sud de Lyon.

Potrivit procurorilor, o ceartă a izbucnit între Thomas și prietenii săi și un alt grup de tineri, “dintr-un motiv banal care, potrivit unora, era legat de tunsoarea unei persoane”. A izbucnit o bătaie care a degenerat, iar Thomas a fost înjunghiat și a murit în drum spre spital. Poliția a arestat nouă persoane pentru crimă, care ar putea să primească pedepse de închisoare pe viață.

Nu voi lăsa nicio miliție, indiferent dacă este de extremă-dreapta sau o altă mișcare radicală, să încerce să aplice legea în locul procurorilor și ofițerilor de poliție. Franța a evitat un scenariu ca cel din Irlanda pentru că a fost fermă și poliția a acționat rapid, prevenind un fel de mini-război civil, cred”, a declarat marți Darmanin, referindu-se la recentele violențe din Dublin, în urma înjunghierii a trei copii și doi adulți lângă o școală.

Moartea lui Thomas, în 19 noiembrie, a alimentat tensiunile rasiale, deoarece unii martori de la Crépol au declarat că atacatorii erau de origine arabă. Ancheta este încă în desfășurare, dar procurorii au transmis că nu este clar dacă violențele au fost sau nu motivate rasial.

Sâmbătă seara, sute de extremiști din toată Franța, dintre care unii înarmați cu bâte, au mărșăluit spre cartierul în care locuiesc presupușii ucigași. Aproximativ 20 de persoane au fost arestate.

Moartea lui Thomas s-a transformat într-o problemă națională în Franța, deoarece grupurile extremiste și politicienii de extremă dreapta susțin că este un exemplu clar de rasism “anti-albi”. De asemenea, tensiunile sunt alimentate de alerta ridicată privind riscul de atacuri teroriste.

Partidul de extremă dreaptă a lui Marine Le Pen, Adunarea Națională, a trimis marți e-mailuri de recrutare care citează moartea lui Thomas ca o dovadă suplimentară a “sălbăticirii” societății. Promite măsuri mai dure pentru a preveni nevoia cetățenilor de a trăi alături de “barbari”.

Politicienii de extremă dreapta se folosesc de situație pentru a alimenta retorica împotriva imigranților: “Există în țara noastră o ură care crește într-o parte a tinerilor, în principal a celor de origine imigrantă, care acționează în Franța ca niște străini care urăsc, detestă și combat tot ceea ce reprezintă Franța”, a spus liderul Adunării Naționale, Jordan Bardella.

Sursă: FT

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday