Sergei Riabkov, adjunctul ministrului de Externe al Rusiei, a fost întrebat, în cadrul unui interviu, dacă ar putea fi posibil, în viitor, un conflict între Federația Rusă și NATO. Acesta a răspuns: “Depinde de Alianța Nord-Atlantică. Alegerea este complet de partea NATO. Suntem pregătiți, așa cum am demonstrat deja, să ne protejăm interesele naționale, cu toate mijloacele de care dispunem.”

De asemenea, a adăugat că este imposibil să “încalci la nesfârșit” interesele Rusiei și că cei care au făcut acest lucru, cred probabil că nu există nicio limită pentru provocările pe care le aduc, însă “s-ar putea să fie printre învinși pe acest teren.”

“Nu cred că relațiile dintre Rusia și NATO vor fi restabilite într-o formă sau alta în viitorul apropiat. Acest lucru este exclus din motive atât de principiu, cât și de natură practică. Dacă cineva din Occident crede că avem nevoie de aceste relații, că noi la un moment dat vom veni și vom cere restabilirea lor, atunci aceasta este cea mai mare greșeală”, a mai spus oficialul.

În ceea ce privește o posibilă pace cu Ucraina, Riabkov a  conchis că Rusia este pregătită să negocieze “doar pe o bază egală și cu respect reciproc”, ceea ce consideră că este imposibil în contextul actual.

Sursa: PravdaUA

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday