Investigația a fost făcută sub acoperire de Centrul pentru Raportarea Climei și Channel 4. Aceasta arată că, în cadrul programului de sustenabilitate a cererii de petrol (ODSP) al Arabiei Saudite, există planuri care favorizează de fapt utilizarea în continuare a autovehiculelor cu motoare pe benzină și motorină, și, în general, a combustibililor fosili, în Africa și alte state aflate în curs de dezvoltare.

Pe site-ul oficial, programul este prezentat ca fiind modalitatea prin care barierele care stau în calea energiei și transportului în țările mai sărace pot fi înlăturate și care vizează “creșterea durabilității”, prin diverse metode, precum înlocuirea sobelor pe lemne cu aragaze.  

Reporterii implicați în investigație, care s-au dat drept potențiali investitori, au obținut declarații ale oficialilor guvernului saudit. Aceștia din urmă au oferit reporterilor sub acoperire informații care confirmă că ODSP este, de fapt, o punte menită să asigure creșterea cererii de petrol și gaze naturale în statele în curs de dezvoltare. Concret, programul încearcă să asigure în continuare rolul de mare exportator de petrol, având în vedere că țările bogate se îndreaptă tot mai mult spre autoturismele electrice și alte surse de energie curată.

ODSP este supervizat de liderul Arabiei Saudite, prințul moștenitor Mohammed bin Salman, și implică cele mai mari organizații ale sale, cum ar fi Fondul de Investiții Publice de 700 de miliarde de dolari, cea mai mare companie petrolieră din lume, Aramco, firma de petrochimie Sabic și mai multe ministere importante.

Investigația arată că prin ODSP se plănuiește să se accelereze dezvoltarea călătoriilor aeriene supersonice, care folosesc de trei ori mai mult combustibil decât cele obișnuite. De asemenea, în ceea ce privește obținerea energiei, este încurajată folosirea unor mini-rețele alimentate cu păcură sau motorină. În ceea ce privește autovehiculele, oficialii din Arabia Saudită susțin că este important ca statele în curs de dezvoltare să treacă mai întâi la automobile care folosesc combustibili fosili, ca abia apoi să poată trece la cele ce folosesc energie verde. Aceștia au adăugat că în acest moment doar 3% din oamenii din Africa dețin o mașină.

Proiectele din cadrul programului ODSP sunt de trei categorii, scrie The Guardian: transport, utilități și materiale. Astfel, ultima promovează înlocuirea cimentului, oțelului și lemnului utilizate în construcții cu materiale plastice derivate din petrol. Toate acestea vin în contextul în care șeful Băncii Mondiale a transmis că țările bogate ar trebui să le ajute pe cele în curs de dezvoltare să facă trecerea către sursele de energie regenerabile. Acesta a subliniat că, în absența unor astfel de măsuri, renunțarea completă la emisiile poluante până în 2050 va fi imposibilă. De asemenea, șeful ONU, Antonio Guterres, a subliniat importanța intervenției statelor dezvoltate în această problematică.

Arabia Saudită s-a angajat să respecte deciziile de a limita creșterea temperaturii la 1,5 grade sub valorile preindustriale. Acest lucru înseamnă însă investiții în sursele verzi de energie și păstrarea petrolului în care țara este foarte bogată, în pământ, un lucru foarte greu de îndeplinit în mod real de saudiți.

Unul dintre reporteri a întrebat un oficial dacă scopul programului este stimularea artificială a cererii de petrol pe unele piețe cheie, iar acesta a răspuns: “Da, este unul dintre obiectivele principale pe care încercăm să le atingem. Nu credem că este posibil ca [țările în curs de dezvoltare] să sară peste această fază [combustibili fosili] deoarece, pentru a implementa vehiculele electrice pe deplin, veți avea nevoie de o infrastructură pregătită. O mulțime de țări africane acum nu au o rețea [electrică] suficient de dezvoltată pentru a-și susține viața de zi cu zi. Credem că merită șansa de a obține acum energia necesară pentru dezvoltarea lor. Apoi, în viitor, ei pot lucra pentru a îmbunătăți sau pentru a trece la surse de energie mai eficiente”.

Investigație integrală pe The Guardian

Sursa Foto: Neacsu Razvan Chirnoaga / Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday