Conform Poliției județene Bihor, incidentul a avut loc în jurul orei 9, atunci când eleva de 16 ani, mama sa și pedagogul se aflau în biroul directorului adjunct.

Concret, explică directoarea școlii, recent, fata a fost surprinsă de cadrul didactic cu un băiat în internatul colegiului: A fost găsită în cameră cu un băiat, iar pedagogul i-a atras atenția că nu este normal și firesc. Și de acolo a pornit totul. Nu era de dat afară din internat, ci pur și simplu doar de atras atenția asupra unui fapt”, a declarat directoarea pentru Bihon.

Astfel, în această dimineață, mama fetei a fost chemată la școală, iar în urma discuțiilor s-a iscat un conflict spontan în urma căruia eleva l-a înjunghiat pe pedagog în spate. Fata de 16 ani este în clasa a X-a și este din comuna Olcea. Autoritățile au intervenit rapid la fața locului, pedagogul a fost transportat la spital, iar în acest moment este în sala de operație. Fata a fost dusă la secția de poliție.

Surse: News și Bihon

Foto: Colegiul Traian Vuia Oradea Facebook

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday