Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă intenționează să trimită 50 de polițiști de frontieră și personal auxiliar, cu mașini de patrulare și alte echipamente, pentru a sprijini Poliția finlandeză de Frontieră. Frontex, care deja are zece oameni în teren la granițele finlandeze, a precizat că “întăririle” ar putea ajunge în teren săptămâna viitoare.

Anunțul vine la numai o zi după ce Finlanda a decis să țină deschis numai un singur punct de trecere a frontierei cu Rusia, cel de la Raja-Jooseppi, timp de o lună de zile. Diplomația rusă a răspuns că decizia reprezintă un act de provocare: “Hotărârea a fost luată în grabă, fără nicio consultare cu partea rusă, care anterior fusese parte integrantă a cooperării pentru asigurarea funcționării efective a frontierei comune”, a spus Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe.

Și ministrul estonian al Apărării a acuzat Rusia că orchestrează o criză a imigranților la granița comună, în condițiile în care a crescut considerabil numărul celor care ajung la frontiera estoniană, dar nu au documente adecvate pentru a intra în țară. Ministrul leton al Apărării a mers mai departe și a dat vina pe Vladimir Putin, pentru alimentarea crizei. 

De la începutul lunii, aproape 800 de refugiați și imigranți au intrat în Finlanda. În privința Estoniei, 75 de persoane s-au prezentat, în ultimele zile, la frontieră, fără toate documentele necesare, un număr cu mult mai mare decât cel obișnuit pentru această perioadă a anului. .

Surse: Politico, The Guardian

Sursa foto: Jarretera | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday