Căpitanul Natalia Humeniuk, purtătorul de cuvânt al forțelor de pe Frontul de Sud, a spus că “cifrele variază de la 3 la 8 kilometri, în funcție de specificul geografiei malului stâng, dar deja lansările de mortiere ale rușilor nu mai ajung pe malul drept și, prin urmare, aceasta este o anumită realizare, pe care deja o putem înregistra”.

Totuși, ea a precizat că deși sunt distruse zilnic în 4 și 10 sisteme de artilerie ale Armatei Ruse, ocupanții continuă să bombardeze malul drept al regiunii Herson. Raza artileriei grele este de până la 25 de kilometri.

Humeniuk a mai spus că forțele ucrainene continuă să înainteze pe malul stâng al Niprului, dar se așteaptă ca Armata Rusă să aducă rezerve pentru a suplimenta forțelle din zonă, unde deja are “câteva zeci de mii de soldați”. Totuși, Armata Ucraineană nu a detectat până acum formarea unor grupuri de atac rusești, ceea ce înseamnă că “ocupanții nu au capacitatea de a se pregăti pentru acțiuni ofensive”.

Armata Ucraineană a recunoscut vineri, pentru prima dată, că a reușit să stabilească capete de pod în stânga Niprului. Prezența unor vehicule blindate ucrainene peste râu a fost raportată pe 8 noiembrie, iar, la jumătatea lunii, bloggerii militari ruși și-au exprimat temerile că ucrainenii înaintează, fără ca Armata Rusă să îi poată opri. Deși nu are sisteme defensive vizibile în regiunea Herson, la fel cum are în Zaporijie, Armata Rusă a minat puternic zona din stânga Niprului. Vremea rea și pâmântul mocirlos din această perioadă, nu favorizează operațiunile ofensive.

Sursa: Ukrinform

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday