Reprezentanții Everton consideră că pedeapsa pe linie sportivă este mult prea dură pentru “o problemă de contabilitate” și anunță că iau în calcul să facă apel. După penalizare, echipa a coborât până pe penultimul loc în prima ligă de fotbal, cu doar patru puncte.

Cluburile Leeds, Leicester (ambele joacă acum în liga secundă) și Burnley (din prima ligă) au avertizat că intenționează să dea Everton în judecată pentru plata unor daune. În ultimele două sezoane, cele trei au retrogradat, în vreme ce Everton s-a salvat de fiecare dată, la limită.

Anul trecut, Burnley și Leeds au cerut conducerii Premier League să investigheze situația clubului Everton. În urma unui audit, s-a stabilit că acesta a înregistrat pierderi de 124 de milioane de lire, în decurs de trei ani, mult peste limita acceptată de 105 milioane de euro. Cazul a fost înaintat, în martie, unei comisii independente, care a stabilit, acum, sancțiunea.

Până acum, doar două echipe au mai fost depunctate de Premier League, Middlesbrough (-3 puncte în 1996) și Portsmouth (-9 puncte în 2010).

Surse alternative: The Guardian, Sky News

Foto: Giancarlo Liguori Pinto Da Silva | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday