Legea a fost adoptată cu 85 de voturi “pentru”, şase “împotrivă” şi 19 abţineri. Votul a fost dat în urma unor dezbateri scurte, de doar câteva ore, în comisiile de specialitate. La dezbateri au lipsit ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, și ministrul Finanțelor, Marcel Boloș. Liderii senatorilor USR şi AUR au solicitat retrimiterea iniţiativei la comisiile de specialitate, dar cererea a fost respinsă de plen.

“Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 septembrie 2024 cu excepţia art. 84 alin (6), care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2024 și care prevede că în anul 2024, valoarea punctului de pensie prevăzută pentru anul 2023, respectiv de 1.785 lei, se majorează cu 13,8 % şi este de 2.032 lei”, scrie în noua Lege a pensiilor. Aceasta prevede o creștere cu 40% a bugetului pentru pensii din toamna anului viitor, despre care analiștii au spus că este nesustenabilă.

Ministerul Muncii susține că impactul bugetar al legii este de 25 de miliarde de lei în 2024, dintre care 15 miliarde de lei pentru indexarea punctului de pensie cu 13,8%, iar 10 miliarde de lei pentru recalcularea din septembrie. Totodată, consideră că în 2024, guvernul se va încadra în ținta de 9,4% din PIB cu cheltuieli pe pensii. Nicoale Ciucă a susținut că impactul este de 33 de miliarde de lei, în 2025, dar opoziția a contestat aceste cifre și consideră că impactul va depăși 50 de miliarde peste doi ani.

Ministerul de Finanțe avertiza săptămâna aceasta, într-un document obținut de Economedia, că este necesară creșterea suplimentară a taxării firmelor și populației pentru a acoperi impactul bugetar al legii de modificare a pensiilor, deoarece nu a identificat surse suplimentare de venit.

Urmează ca legea să fie votată și în Camera Deputaților, for decizional.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday