Prim-ministrul în exercițiu, Pedro Sanchez, a obținut sprijinul celor șapte parlamentari ai partidului separatist Junts, de care avea nevoie pentru a forma guvernul, la patru luni după desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate. 

Păstrarea funcției, pe care Sanchez o ocupă din 2018, părea greu de realizat după anunțarea rezultatelor, întrucât niciun partid nu a obținut majoritatea. După 15 săptămâni de negocieri, în care a propus o lege de amnistiere a liderilor catalani implicați în referendumul pentru independența Cataloniei din 2017, Sanchez a scăpat de amenințarea unei alte runde de alegeri, scrie Politico.

Peste 1.500 de deținuți ar putea profita de această lege, dacă ea va fi votată cu sprijinul aliaților de stânga și al partidelor separatiste basce și catalane. Unii dintre condamnați au participat la acțiuni secesioniste cu ani de zile înaintea referendumului din 2017. Deși proiectul de lege nu a fost făcut public, el urmează să fie supus la vot săptămâna viitoare și deja a provocat tensiuni în țară și în străinătate.

Săptămâna aceasta, mii de protestatari s-au adunat la sediul Partidului Socialist din Madrid, cerându-i lui Sánchez să renunțe la amnistierea separatiștilor. Partidul Popular, de centru-dreapta, a făcut apel la noi proteste în fiecare oraș mare din țara. Comisarul european pentru justiție a trimis o scrisoare Ministerului spanioli al Justiției în care își exprimă “îngrijorările serioase” cu privire la inițiativa legislativă. Comisarul a cerut detalii “în ceea ce privește domeniul de aplicare personal, material și temporal”.

Liderul de facto al Junst este fostul președinte catalan Carles Puigdemont, care a fugit în 2017 în Belgia.

Surse alternative: Politico, Euronews

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday